Dezvoltarea cooperării în domeniul turismului

Dezvoltarea cooperării în domeniul turismului

Între 24 și 26 aprilie a.c., în Almaty, a avut loc Târgul de Turism al Kazakhstanului (KITF), unde România a participat pentru prima dată, reprezentată de Corina Martin, Secretar General al Federației Patronatelor din Industria Hotelieră a României (FPIOR) și Consul Onorific al Republicii Kazahstan în România. Evenimentul a adunat participanți și vizitatori din diverse țări ale lumii, oferind o platformă pentru schimbul de experiență, idei și inovații în industria turismului. 89% din expozanți au fost companii străine, ceea ce confirmă importanța evenimentului la nivel internațional.

În cadrul târgului au avut loc întâlniri cu touroperatori români, care au vizitat anterior Kazakhstanul în cadrul unor tururi informative în 2021, în vederea dezvoltării de noi tururi și rute pentru anii următori. De asemenea, s-a inițiat o întâlnire oficială cu echipa SCAT Airlines pentru discuții privind lansarea unui zbor direct între România și Kazahstan în acest an, proiect susținut de autoritățile române și kazahstaneze. Acest proiect este așteptat să consolideze relațiile comerciale și turistice între companiile ambelor țări și să stimuleze fluxul turistic.

În prezent, se examinează posibilitățile de utilizare a aeroporturilor Constanța și București pentru acest nou serviciu. Constanța este un nod important pentru transporturile de mărfuri între bazinul Caucazului și Europa de Vest, ceea ce contribuie la creșterea călătoriilor de afaceri între Kazahstan și România.

Corina Martin a subliniat că Kazakhstanul a devenit o destinație atractivă pentru turiștii români, mai ales după ce Almaty a fost inclus în lista celor mai bune destinații din 2024 de către The New York Times Travel. Pachetele turistice includ tururi culturale unice care acoperă Astana și Almaty, oferind o experiență culturală distinctivă.

De asemenea, Corina Martin a anunțat lansarea unui nou tur numit
"Kazahstan, Tomiris - regina legendară a Marii Stepe ", care include principalele atracții turistice din cele două mari orașe din Kazakhstan și regiunile înconjurătoare, cu o durată de 8 până la 10 zile. Primul tur este planificat pentru luna august a acestui an, iar până în prezent, 22 de turiști din România si-au manifestat interesul.

În România, există deja mai multe agenții de turism care oferă pachete pentru Kazakshstan, printre care Mistral Tours, Eturia, Paralela 45, Dal Travel. Printre cele mai convenabile opțiuni de zboruri către Kazakhstan din România se numără Turkish Airlines, care operează zboruri din București și Constanța prin Istanbul către Astana și Almaty.